Căpriţa albastră Partea I

A fost o dată ca niciodată, o căpriţă albastră. Era tare cuminte şi simpatică şi isteaţă şi toţi oamenii o iubeau. Căpriţa locuia cu doi bătrâni care o îngrijeau în fiecare zi, ca şi cum ar fi fost copilul lor. Într-o zi însă, căpriţa albastră nu i-a ascultat pe bătrânii care i-au spus să nu iasă din curte şi a plecat să se plimbe prin pădure. A mers ea ce a mers şi, pe seară, a ajuns într-o poieniţă, iar atunci şi-a dat seama că nu mai ştia drumul spre casă. A început să plângă mititica şi a promis atunci că niciodată nu va mai ieşi din cuvântul părinţilor ei adoptivi. S-a aşezat cuminte pe iarbă şi a aşteptat, rugându-se, să vină cineva să o salveze şi să o ducă în pătuţul ei.

La un moment dat, un lup care se plimba prin pădure, înfometat deci în căutare de hrană, a simţit mirosul căpriţei şi a pândit-o după un copăcel.

Căprinţa a simţit imediat că este în pericol, a început să tremure şi chiar când lupul a vrut să se arunce asupra ei, pentru că i s-a făcut foarte frică, de pe blăniţa căpriţei albastre s-a ridicat un praf magic. Praful s-a aşternut pe lup care într-o secundă s-a transformat într-o vrăbiuţă.

Vaaaai, căpriţa era magică şi atunci când i se făcea foarte frică, avea un sistem de apărare tare bun, se pare.

Lupul, văzându-se transformat în vrăbiuţă, a început să-şi tragă cu aripioarele în cap.

-Vai de mine şi de mine!!! Ce mă fac acum??? Sunt o biată pasăre?? Ce voi mânca eu acum??? Gândaci??? Râme???

Căpriţa l-a privit uimită, nu ştia că avea asemenea puteri.

Lupul se văicărea şi a continuat:

-Transformă-mă la loc, căpriţo, îţi promit eu că nu te voi mânca! Te implor, căpriţo!

-Dar, dar, dar... eu nu ştiu cum am făcut asta! Te-aş transforma, lupule, dar habar n-am cum s-o fac!

Pe căpriţă deja o amuza situaţia.

Lupul-vrăbiuţă care, firesc, nici nu ştia să zboare, se învârtea în cerc, supărat, pe jos.

-M-ai transformat atunci când ţi-a fost frică, înseamnă că trebuie să-ţi fie iar frică, poate mai emani iar praful ăla...

-Dar, dar, dar... zise căpriţa, nu-mi mai e frică de tine acum. Eşti o biată vrăbiuţă.

-Aoleu! Vai de mine... ŞTIU! Mergem la urs, de el îţi va fi frică, vei emana praful şi mă vei transforma la loc în lup. Mi-e o foameeee...

-De lup?

-De lup.

Căpriţa se învoi să meargă amândoi la bârlogul ursului.

To be continued...