Căţeluşul cel mic cât o suzetă III

Bebelino merse iar zile în şir, nopţi în şir, săptămâni în şir, luni în şir. Şi tot mergând ea aşa, la un moment dat se întâlneşte cu Lupul cel Rău.
-Ahaaaa, te-am prins, Bebelinooo, ce cauţi pe teritoriul meu? Te mănânc, Bebelinooo!
-Nu mă mânca, Lupule, pentru că eu n-am vrut să-ţi încalc teritoriul, eu vreau doar să îmi găsesc căţeluşii mei mai mari, mai mici, mai mititei!
dar Lupul cel Rău n-o asculta pe fetiţă şi tocmai când se pregătea s-o mănânce, căţeluşul cel mic cât o suzetă lătră de trei ori, ham-ham-ham şi toţi gândăceii pădurii se năpustiră asupra Lupului cel Rău şi... în mâncară de la coadă pân la cap!
Fetiţa mulţumi gândăceilor şi îi întrebă:
-Dar cine v-a chemat să mă ajutaţi?
Şi atunci, de după copăcel, ieşi căţeluşul cel mic cât o suzetă şi spuse:
-Eu te-am ajutat, fetiţo!
Şi atunci, fetiţa începu să plângă, îl luă în braţe pe căţeluş, îl mângâie şi îi ceru iertare pentru că nu-l apreciase.
Şi s-au dus la palatul fetiţei, iar Bebelino îi dădu căţeluşului o cameră întreagă, se jucau împreună mereu, mâncau împreună mereu. Şi au trăit aşa, fericiţi, până la adânci bătrâneţe.

Sfârşit :)