Fetiţa a mulţumit animăluţelor pentru că o salvaseră de Muma Pădurii, s-a întrebat pentru câteva secunde, oare cine o ajutase şi a plecat mai departe.
A mers iarăşi zile în şir, nopţi în şir, săptămâni în şir, luni în şir. Şi cum mergea ea aşa, la un moment dat, s-a întâlnit cu Zmeul Zmeilor.
-Ahaaaaa, te-am prins Bebelinoooo! Ce cauţi pe teritoriul meu? Te mănânc, Bebelinooo!
Dar fetiţa i-a zis:
-Nuuu, nu mă mânca, Zmeul Zmeilor, pentru că eu n-am vrut să-ţi încalc teritoriul! Eu doar îmi caut căţeluşii mei mai mari, mai mici, mai mititei!
Ceea ce nu ştia fetiţa, era că acel căţeluş mic-mic cât o suzetă, o urmărise prin pădure şi de câte ori Bebelino era în pericol, lătra de trei ori, ham-ham-ham, şi atunci toate fiinţele din pădure îi săreau în ajutor fetiţei.
Căţeluşul stând ascuns după un copăcel, văzând că şi de data asta, Bebelino era în pericol, lătră de trei ori şi toate păsările pădurii se năpustiră asupra Zmeului Zmeilor. Şi-l bătură cu ciocurile, îl zgâriară cu ghiarele, îl bătură cu aripile, iar Zmeul Zmeilor o lăsă până la urmă pe Bebelino în pace.
-Mulţumesc, păsărilor, spuse fetiţa şi plecă mai departe...
Va urma
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu