Căţeluşul cel mic cât o suzetă

A fost o dată ca niciodată, o fetiţă pe care o chema Bebelino! Şi fetiţa avea un palat maaare, mare, cu multe-multe camere. Şi fetiţa avea muuuuulţi căţei, mai mari mai mici, mai mititei. Şi se juca în fiecare zi cu ei. Până într-o zi când... ce să vezi, mami? A venit o pisică, trrrr, miau-miau şi toţi căţeii au fugit după pisică. Ham-ham-ham!
Fetiţa rămas singură şi a plâns... De ce-au plecat căţeii mei, de ce-au plecat şi ei?
Dar, la un moment dat, dintr-un colţ al camerei, a ieşit un căţeluş mic, mic, mic cât o suzetă, care i-a zis:
-Nu mai plânge, Bebelino, pentru că mă joc eu cu tine! Vreau eu să fiu prietenul tău!
Dar fetiţa nu vroia să se joace cu căţeluşul cel mic cât o suzetă pentru că... cică era prea mic, şi cică nu vroia să-l calce în picioare...
Şi fetiţa s-a hotărât să plece în lumea mare ca să-şi caute căţeluşii ei mai mari, mai mici, mai mititei. S-a îmbrăcat bine, şi-a luat geanta în spinare şi ghetuţele-n picioare şi-a pornit.
Şi-a mers zile-n şir, nopţi în şir, săptămâni în şir, luni în şir...
Când, la un moment dat, Bebelino s-a întâlnit cu Muma Pădurii.
-Haaa, te-am prins Bebelinooo, ce cauţi pe teritoriul meu? Te mănânc Bebelinooo
-Nu mă mânca, Muma Pădurii, căci eu n-am vrut să-ţi încalc teritoriul, eu doar îmi caut căţeluşii mei mai mari, mai mici, mai mititei!
Dar Muma Pădurii nu vroia s-o asculte pe fetiţă. Şi tocmai când se pregătea s-o mânânce, toate animalele pădurii, bursuci, veveriţe, iepuraşi, căprioare, lupi, urşi, s-au năpustit asupra Mumii Pădurii. Şi-au muşcat-o, au zgâriat-o, au...
Şi Muma Pădurii a lăsat-o în pace pe fetiţă până la urmă.

Va continua...